Administrație

240 de câini au fost capturați de pe străzile municipiului de la începutul anului și până acum

today26 mai 2023

Fundal

Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân (SPGCS), din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, a capturat, de la începutul anului până în prezent, de pe domeniul public, 240 de câini, din care 3 au fost revendicați și 134 au fost adoptați. Tot în această perioadă, au fost capturate 12 pisici, din care 2 au fost adoptate.

87 de sesizări telefonice ale cetățenilor au fost soluționate de echipele de capturare. De asemenea, în urma unor acțiuni de cooperare cu Direcția Poliția Locală Călărași, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Județean, adăpostul de animale a mai rezolvat 16 situații la care a intervenit.

Totodată, s-au organizat două târguri de adopții a câinilor fără stăpân. Astfel, în luna aprilie, la evenimentul desfășurat în Parcul Dumbrava, au fost adoptați 2 câini, iar în luna mai, la târgul care a avut loc în cadrul Școlii Gimnaziale “Mircea Vodă”, s-au adoptat 4 câini. Și în data de 1 iunie, va fi organizat un astfel de târg, în incinta Complexului de Agrement ZOO. Patrupezii din adăpost sunt sterilizați, microcipați, deparazitați intern și extern.

Ne-am propus să organizăm, periodic, târguri de adopții în scopul promovării câinilor din adăpost, pentru a-și găsi o familie iubitoare. Obiectivele acestui an sunt de a organiza și în lunile septembrie- octombrie, târguri de adopții, iar în noul an școlar să mergem cu prezentări de responsabilizare și informare privind obligațiile deținătorilor de câini” – dr. Ilie Tîlpeanu, directorul Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călărași.

De asemenea, au fost întreprinse acțiuni de informare și conștientizare, în perioada martie-aprilie, asupra deținătorilor de animale de companie, cu privire la strângerea dejecțiilor câinilor de pe domeniul public. În acest sens, au fost distribuite 300 de flyere. Săptămânal, se fac controale, pe teren, în vederea strângerii dejecțiilor, iar cei care nu se conformează primesc sancțiuni în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/30.07.2020.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Actual

Mii de călărășeni au fost prezenți pe stadion în prima zi a festivalului Flori de Mai

Ieri a început Festivalul Național Concurs FLORI DE MAI Călărasi, care se desfășoară anul acesta pe stadionul Ion Comșa. Ieri în prima zi a avut loc secțiunea FLORICELE DE MAI. 36 de concurenți cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani au evoluat pe scenă, și au concurat pentru a câștiga TROFEUL FLORICELE DE MAI în valoare de 8.000 lei. Deși, Călărașiul a fost sub cod galben de ploi și […]

today26 mai 2023

0%