Nimic nu se construiește peste noapte… și mai ales performanța în sport!
Sunt visuri, acolo, mult efort și căderi din care înveți să te ridici de fiecare dată mai puternic.
Este și cazul invitatului episodului 5 din „Podcast de radio”, Ionuț Uruianu, OM POVESTE care a crescut printre mingi de handbal, emoții de vestiar și visuri mari.
A pornit de la CSS Călărași, la doar 12 ani, sub privirea blândă, dar exigentă a profesorului Mihăiță Stănescu, și a ajuns să joace la Sighișoara, Bacău și Timișoara, echipă cu care a ajuns pe 4 în campionat și vicecampion în Cupa României la handbal. Dar, prematur, s-a retras la 23 de ani din sportul de performanță din cauza accidentărilor suferite.
După ani de competiții, disciplină și experiențe care l-au format ca om, Ionuț s-a întors acasă, la Călărași… aici unde povestea lui a început.
Astăzi este antrenor, vicepreședinte al Academiei HC Viitorul Călărași, antrenor de fitness și profesor de sport – un exemplu de modestie, echilibru și iubire pentru ceea ce face.
Este student. Da! La 29 de ani. Facultatea de Educație fizică și Sport, pentru că dragostea lui pentru handbal și pentru mișcare nu poate fi doborâtă de nicio altă pasiune care i-ar putea deveni meserie într-o zi…
Iubește juniorii, crede și nu prea în horoscop, spune că îl caracterizează încăpățânarea, urăște minciuna și pescuiește fară prea multă… pradă!🤣… iar dacă și-ar da o notă pentru răbdare, de la 1 la „zen absolut”, ar alege nota 4. 🤣
Mi-a zis că dacă nu știe să răspundă la o întrebare… spune… PAS, dar ce să vedeți, și-a găsit răspunsul la toate întrebările!…
Chiar și acolo unde era loc doar de sensibiliatate excesivă, a trecut peste posibile lacrimi și a lăsat un răspuns ca să îl cunoaștem mai bine…
Doar un play și ai 60 de minute cu proful de sport. Și povestea lui e de „antrenat” tinerele generații pentru… VIAȚĂ! 🎙️🎧
#pentrucătoțicumpărămpovestea #podcastderadio
Organizatorii au anunțat o modificare de ultim moment în programul proiecțiilor de astăzi. Filmul „După vânătoare”, programat inițial pentru ora 20:00, nu va mai rula. 👉 La cererea publicului, în locul acestuia va fi difuzat filmul „Cursa”, una dintre cele mai îndrăgite producții românești, care va putea fi urmărit de două ori în cursul zilei: 🎥 Ora 17:00 🎥 Ora 20:00 Reprezentanții cinematografului le mulțumesc spectatorilor pentru înțelegere și pentru […]
Aura Șova lansează „Antagonica” Aura Șova lansează „Antagonica”, un album despre contraste și identități multiple. Singura revistă de muzică din România Citeste la sursa
Aura Șova lansează „Antagonica” Aura Șova lansează „Antagonica”, un album despre contraste și identități multiple. Singura revistă de muzică din România Citeste la sursa