Radio Voces Campi

Podcast de radio -S.4 Ep12 – Xenofonte Purcărea

today19 decembrie 2025

Fundal

ULTIMUL EPISOD DE POVESTE, marca VOCES CAMPI, pentru acest an 2025, ne-a făcut cunoștință așa cum nu o să-l găsiți vreodată pe rețetele de socializare, cu Xenofonte Purcărea, OMUL!

O conversație sinceră despre adevăr, responsabilitate și ce rămâne după funcții. Le aflați din podcast.
Deși nu și-a dorit din copilărie să devină procuror, și chiar deține o lungă listă de meserii pe care ar fi vrut să le îmbrățișeze… printre care: politist și marinar, crede ca a fost predestinat să lucreze în domeniul pe care l-a ales.

A terminat profil agricol în liceu, pentru că iubea pescuitul, apoi „parcă” și silvicultura… „pădurar, mă fac!”… a glumit el.
A ajuns la Facultatea de Drept pentru că era oarecum la modă, și și-a făcut loc printre cei 17-18 candidați pe loc. Abia la terminarea facultății, la examenele de magistratură… a ales, ca primă testare, pe cea de procuror. Și a luat… Și a început să-i placă. La Parchetul Judecătoriei Călărași, deși munca de teren ca procuror criminalist presupune condiții cumva extreme: urme, tăceri, frici și adevăruri care nu mai pot fi cosmetizate. Este o muncă ce te apasă, care te obligă să rămâi lucid în fața unor realități dure, dar și să nu-ți pierzi umanitatea în timp ce cauți adevărul.

Iubește muzica… mai ales melancolică, pentru că așa este și el… și s-a îndrăgostit de chitară de printr-a șaptea, însă mai târziu, în facultate, a exersat mai mult, când a și primit una de la o colegă… Nu ne-a zis dacă s-a îndrăgostit și de ea! Zâmbim!

Nu crede în zodii, nu iubește politica, nu are visuri de îndeplinit pentru că tot ce și-a dorit a devenit realitate, mama este prima persoană către care s-ar îndrepta primul MULȚUMESC pentru Xeno de astăzi, iar tatăl este omul de care îi este dor mereu, chiar si de sărbători… Când l-a menționat a lăcrimat instant.

Crede din toată inima că pentru a fi procuror ai nevoie de aptitudini, un anumit profil moral, să faci față provocărilor și sacrificiilor… să ai VOCAȚIE pentru magistratură. Că în rest meseria asta îți oferă și statut, și alură de supererou, și salariu bun.

Ne-a colindat, ne-a cântat, ne-a adus și o senzație de liniște care poate fi sinonimă cu timidul Xeno!
Nu-i place să-și expună viața și a ales discreția în locul zgomotului, munca în locul aplauzelor și măsura în locul verdictelor grăbite.

Xeno a înțeles că justiția nu este despre a câștiga, ci despre a păstra echilibrul, iar puterea funcției aparține întotdeauna scaunului pe care îl deții, nu persoanei care îl ocupă.
Ce episooooood! Ultimul din acest an, 2025! Credeți-ne, că merită!

#pentrucătoțicumpărămpovestea

Scris de: LoraVera Dimofte

Articolul precedent

ACTUALITATE

Primăria Călărași, alături de copiii vulnerabili pentru al treilea an consecutiv

Pentru al treilea an la rând, funcționarii Primăriei municipiului Călărași au ales să fie sprijin și „familie” pentru 31 de copii aflați în situații dificile. Acțiunea, desfășurată în prag de sărbători, a avut ca scop nu doar oferirea de haine, ci și transmiterea unui mesaj de solidaritate, grijă și speranță. Reprezentanții administrației locale au subliniat […]

today19 decembrie 2025


Similar posts

0%