Neobișnuit

Care au fost cele mai ciudate diete și metode de slăbit din istorie

today21 iulie 2022

Fundal

Dietele au fost mereu la modă, însă dacă ai crezut că dieta cu varză este cea mai ciudată dintre ele, ei bine, află că nu este așa. Am adunat mai multe diete de acest tip pe care ți le prezentăm și ție! În dorința de a avea o talie de viespe, o stare de sănătate mai bună și mai multă energie, femeile au fost dispuse, în trecut, să urmeze diete nebunești, potrivit clickpentrufemei.ro.

Metoda lenjeriei de cauciuc

La începutul secolului XIX se credea că persoanele care vor purta lenjerie din cauciuc vor slăbi mai repede. Asta pentru că materialul va provoca transpirație, iar prin transpirație persoanele supraponderale vor elimina grăsimile din corp. Așa cum ne imaginăm, metoda nu a avut efect.

Dieta cu fulgi de porumb

În anul 1894, Dr. John Harvey a inventat dieta cu fulgi de porumb pentru pacienții săi supraponderali. El credea că aceste alimente reduc impulsurile sexuale, care sunt de vină pentru kilogramele în plus.

Dieta „stai departe de mlaștină‟

În anul 1727, scriitorul Thomas Short a observat că persoanele supraponderale trăiau în apropierea mlaștinilor. Așadar, el a redactat un tratat în care le-a recomandat persoanelor cu kilograme în plus să se îndepărteze de mlaștină. Thomas Short credea că această acțiune le va ajuta să slăbească. Evident, rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor…

Metoda de slăbit cu ajutorul nisipului fierbinte

O metodă bizară de slăbit, promovată în secolul XVIII, a fost cea conform căreia ai putea să slăbești dacă îți vei pune pe corp nisip fierbinte. Inventatorii acestei metode considerau că nisipul fierbinte ajută la producerea transpirației, iar prin transpirație se vor elimina și grăsimile. Acum știm că, de fapt, prin transpirație se pierd doar săruri și, temporar, apă.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Administrație

A fost creat un portal de servicii destinate cetățenilor. 630 de călărășeni de etnie romă vor beneficia de servicii de educație, medicale și sociale

În perioada 12.04.2019 – 11.12.2021, Consiliul Judeţean Călăraşi a implementat proiectul “Planificare strategică și simplificare administrativă pentru o dezvoltare sustenabilă a județului Călărași”, cod SIPOCA 569/MySMIS nr. 126537, potrivit canalsud.ro. Prin intermediul acestui proiect a fost creat Portalul de servicii destinate cetățenilor. La conferință au fost prezenți 60 de persoane de etnie romă, angajați ai instituțiilor publice, angajați din cadrul Consiliului Județean Călărași și persoane interesate. “630 de călărășeni de […]

today20 iulie 2022

0%