Life

Cine este femeia care a inventat maşina automată de spălat vase?

today29 aprilie 2022

Fundal

Ai descoperit deja cât de utilă este o maşină de spălat vase şi-i mulţumeşti în gând celui care a inventat-o de fiecare dată când pui vasele la spălat? Cea care merită laudele se numeşte Josephine Garis Cochrane, o femeie independentă care a trăit la mijlocul secolului al XIX-lea. Când și-a dat seama că nimeni n-a creat până la ea o mașină de spălat vase automată, a inventat una.

Americanca Josephine Garis Cochrane a dus o viață tihnită în Shelbyville, Illinois. Când s-a căsătorit cu om de afaceri de succes William Cochran, și-a păstrat numele de familie, dar a adăugat un „e” la sfârșitul celui preluat de la partenerul ei, potrivit click pentru femei.ro Cuplul obişnuia să organizeze adesea cine în casa lor încăpătoare. Avea servitori care se ocupau de curăţenie, dar, într-o dimineață, după o petrecere, a descoperit că o parte din vasele ei de porțelan fusese ciobită. Josephine s-a gândit atunci să facă o schimbare care a condus-o, fără să vrea, la crearea unei invenţii utilă chiar şi în zilele noastre.

I-a fost mai greu să găsească un mecanic pentru construcţia maşinii decât s-o schiţeze

După ce şi-a văzut preţioasele porţelanuri ciobite, Josephine a fost atât de supărată, încât a decis să spele singură vasele din acel moment. De atunci, n-a mai trecut mult până când Josephine şi-a pus întrebarea de ce nimeni n-a inventat o mașină pentru a face treaba mai uşoară. Curând după aceea, a schițat o astfel de maşinărie care a devenit prima mașină de spălat vase automată. Peste ani, ideea a avut un succes extraordinar.

Pentru a construi mașina, ea a măsurat mai întâi vasele și a construit compartimente de sârmă, fiecare special conceput pentru a se potrivi pentru farfurii, căni. Compartimentele au fost plasate în interiorul unei roți care stătea în interiorul unui cazan de cupru. Un motor învârtea roata în timp ce apa fierbinte cu săpun pornea din cazan și era pulverizată pe vase. Mașina ei de spălat vase a fost prima care a folosit presiunea apei pentru a curăța vasele din interiorul mașinii. Prietenii și vecinii ei au îndemnat-o să fabrice maşina și să solicite un brevet. Era practică, dar lui Josephine i-a fost foarte greu să găsească un mecanic care să-i construiască mașina așa cum şi-o dorea ea. Cei mai mulţi insistau s-o construiască în felul lor. În cele din urmă, a găsit un mecanic pe nume George Butters cu care a reuşit să lucreze.

Și-a vândut personal mașinile de spălat vase

La aproape trei ani după ce soţul ei s-a stins din viaţă, Josephine Garis Cochrane şi-a brevetat invenţia. În 1886, maşina de spălat vase Garis-Cochran a fost recunoscută ca o invenţie extraordinară, informează sursa citată. După primirea brevetului, ea și-a prezentat invenția la Expoziția Mondială din Columbia din 1893 și a câștigat marele premiu pentru „Cea mai bună construcție mecanică, durabilă și adaptată la domeniul propriu de activitate”. Vestea s-a răspândit și, în curând, Cochrane a primit comenzi pentru mașina ei de spălat vase de la restaurante și hoteluri din Illinois.

Sursă foto: clickamericana

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Life

TikTok este cea mai descărcată aplicație de mobil în primele luni ale anului 2022

TikTok continuă să își păstreze distanța de celelalte aplicații de mobil, rămânând pe poziția întâi la capitolul download-uri și în primul trimestru din 2022. Aceasta a fost cea mai populară aplicație din lume în perioada care s-a încheiat pe 31 martie, atingând peste 3,5 miliarde de download-uri de la lansarea sa și până în prezent. Astfel, TikTok devine prima aplicație care nu aparține companiei Meta care atinge acest record de […]

today28 aprilie 2022

0%