Primarul comunei Chirnogi, Ștefan Ion, reușește să informeze cetățenii localității pe care o administrează cu fiecare lucrare de reabilitare pe care o duce la bun sfârșit. Deși cetățenii beneficiază de un parc dotat cu 40 de coșuri de gunoi, unii cetățeni preferă să depoziteze gunoiul prin locurile nepermise. Edilul trage un semnal de alarmă în această privință și roagă cetățenii rău voitori să aibă grijă unde depozitează gunoiul deoarece frumusețea localității tinde să fie afectată de aceste lucruri.
“Vreau să vă informez și despre alte lucrările pe care le vom realiza în perioada imediat următoare în localitatea noastră, am reușit până în momentul de față să modernizăm centrul localității noastre, am modernizat două parcări, una în fața dispensarului, una în fața complexului comercial și acestea în perioada următoare vor fi mult îmbunătățite. De asemenea așa cum am spus, am continuat lucrările la cimitirul din deal am reușit să construim un gard din beton un gard care împrejmuiește cimitirul și pot spune că am terminat în totalitate de împrejmuit acest cimitir. Vom continua și cu alte obiective de interes local.
Totuși sunt indignat sunt un pic supărat deoarece pe o parte construim pe o parte dărâmăm. O parte dintre concetățeni nu țin cont de eforturile noastre și deși au condiții bune pentru a depozita resturile, peste tot sunt o multitudine de coșuri care nu sunt folosite de către cetățeni.
Sunt în fiecare zi pe străzi, în parc și observ aceste lucruri totuși unii cetățeni nu folosesc corespunzător aparatele din locurile de joacă, unii le distrug, fiecare aruncă gunoiul pe unde vrea deși sunt 40 de coșuri de gunoi, putem evita asemenea momente neplăcute pentru că putem să le păstrăm în stare de funcționare.
Vreau să vă informez că deja a început a doua etapă de prelungire a trotuarului în comuna Chirnogi, un trotuar care se va întinde de la intersecția DN41 și va ajunge până la ieșirea din localitatea noastră, în perioada următoare vom reuși să îmbunătățim localitatea noastră”, este mesajul edilului comunei Chirnogi, Ștefan Ion, potrivit canalsud.ro