Expoziția “Peisajul-o metaforă vizuală”, la Biblioteca Județeană Călărași
Pe 12 iunie, la ora 16.00, în Sala Perspective a bibliotecii județene vor fi expuse pentru iubitorii de artă creații ale artistei bucureștene Claudia Bucur, de profesie medic, o artistă formată sub autoritatea maeștrilor Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. "Apetența pentru armonii cromatice se descifrează în totalitatea compozițiilor, unde lumina abundentă învăluie elementele care îi servesc drept model, creând zone încărcate de luminiscențe și spații aerate, unde ochiul se odihnește, […]