Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Mihăiță Beștea, a participat pe 12 august, la seara de deschidere a Festivalului „Hora Mare”. Organizat de Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație, se desfășoară în perioada 12 – 16 august pe Stadionul „Ion Comșa”.
„Acest eveniment cultural, a fost creat pentru a aduce în fața dumneavoastră o varietate de obiceiuri și pentru a ne da posibilitatea nouă să le comparăm cu ale noastre. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care sunt angrenați în această organizare, cei pe care nu-i vedem, dar care s-au străduit să facă acest eveniment foarte frumos, plăcut și de înaltă ținută. Le urez bun venit ansamblurilor prezente la ediția din acest an a Festivalului „Hora Mare”, ne bucurăm de prezența unor ansambluri de dansuri din 5 țări, care timp de cinci zile ne vor încânta cu spectacole de înaltă ținută artistică”, a declarat Mihăiță Beștea, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.
Ajuns deja la ediția a 38-a, Festivalul Internațional „Hora Mare” este cel mai complex eveniment de folclor din județ, fiind așteptat cu mare plăcere și interes de publicul călărășean. În prima seară, pe scenă au urcat Ovidiu Homorodean și formația Rapsodia din Arad, duminică Georgiana Lobonț, astăzi îi vor încânta pe călărășeni Surorile Osoianu, Marian Haiducul, Maria Buză și taraful- pe 15 august, Lupii lui Calancea, în ultima zi, pe 16 august.