Festivalul Internațional de Folclor „Hora Mare” 2023 a ajuns la final. Eveniment pus în scenă de Consiliul Județean Călărași prin intermediul Centrului Județean de Cultură și Creație, pe Stadionul ”Ion Comșa”. Ediția a XXVIII-a a Festivalului Internațional de Folclor „Hora Mare” s-a bucurat de un real succes. Dovadă că în cele cinci zile de festival, mii de călărășeni au venit să urmărească tradițiile și frumusețea artei populare. În ultima seară călărășenii au acceptat invitația organizatorilor, Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași de a participa la Gala festivalului, oferind o imagine superbă și demonstrând încă o dată că iubesc evenimentele de calitate și tradițiile.
„Suntem organizatorii administrativi ai acestui eveniment cultural, am dorit să aducem în fața dumneavoastră o varietate de obiceiuri și pentru a ne da posibilitatea nouă să le comparăm cu ale noastre. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost angrenați în această organizare, aceia pe care nu-i vedem, dar care s-au străduit să facă acest eveniment foarte frumos, plăcut și de înaltă ținută. Munca lor se vede prin prezența dumneavoastră”, a declarat Mihăiță Beștea, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Folclor „Hora Mare” s-a bucurat de prezența unor ansambluri de dansuri din 5 țări care au oferit cinci zile de spectacole de înaltă ținută artistică.