Inna și Deliric formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Declarațiile lor despre viața personală sunt destul de rare, însă cântăreața a făcut o excepție și a vorbit deschis despre sprijinul pe care i-l oferă iubitul ei atât în carieră, cât și în viața de cuplu.
Artista a oferit detalii inedite într-un interviu pentru Antena Stars despre relația îndelungată pe care o are cu Deliric. Cei doi formează un cuplu de aproximativ doi ani și se înțeleg de minune. Imaginile din vacanțe, dar și cele de acasă adună mii de aprecieri din partea fanilor, iar relația lor merge tot mai bine pe zi ce trece. Potrivit declarațiilor sale, rapperul este tot ceea ce vedeta și-a dorit de la un partener.
„Mă susține foarte mult. E iubitul pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. E un drăguț și mă susține, la fel de mult cum îl susțin și eu pe el.„, a declarat Inna, pentru Antena Stars, citat de Spynews.
Inna a precizat că a avut parte de tot suportul iubitului ei, mai ales în perioadele dificile din viața ei. Pandemia a fost o încercare la fel de grea și pentru cântăreață, însă a avut sprijinul lui Deliric, care a ajutat-o să treacă peste perioada de cotitură. Viața profesională a artiștilor a fost afectată de restricțiile impuse din cauza pandemiei, moment în care Inna a spus că a simțit că își pierde cariera.
Faptul că nu a mai urcat pe scenă o perioadă îndelungată a făcut-o pe artistă să își piardă încrederea că va mai reveni la viața normală. Cu toate acestea, Inna și Deliric au muncit împreună și au făcut față situației cu succes. Acum, vedeta este fericită că totul decurge așa cum își dorește și îi este recunoscătoare partenerului ei.
Sursă foto: viva.ro