Neobișnuit

Insectele sunt mai hrănitoare decât carnea de vită și de pui, spun specialiștii

today1 aprilie 2022

Fundal

Un nou studiu desfășurat de cercetători de la Universitatea din Oxford arată ca insectele sunt mai hrănitoare decât carnea care se consumă în mod obișnuit. Echipa de oameni de știință a comparat aporturile nutritive ale insectelor cu cele al tipurilor de carne cel mai des consumate, informează site-ul Medical Daily.

Cercetătorii precizează că au recurs la două tehnici diferite. Prima, numită Ofcom, folosește eșantioane de 100 de grame pentru analizarea nivelului de energie, sodiu, grăsimi saturate și zahăr și atribuirea unei valori de la 1 la 100. Cu cât cifra este mai apropiată de 100, cu atât materialul analizat este mai nutritiv. Cealaltă metodă utilizată, Nutriment Value Score (NVS), recurge la o tehnică asemănătoare, însă se concentrează pe conținutul de proteine, energetic, pe nivelul de grăsimi, vitamine și calciu.

Au fost analizate, între altele, insecte ca lăcustele, albinele, viermii de mătase, omizile, precum și esantioane de carne de pui, vacă și porc. Potrivit primei metode, insectele ar avea niveluri asemănătoare cu tipurile de carne „clasică”, însă rezultatele obținute prin aplicarea celei de-a doua metode plasează insectele în frunte: „Compoziția nutrițională a arătat o mare diversitate între specii. Conform modelului Ofcom, nicio insectă nu a fost mai buna pentru sănătate decât produsele pe baza de carne. În schimb, prin folosirea metodei NVS s-a constatat ca lăcustele, gărgaritele rosii de palmier si gândacii morari sunt mai sănătosi decat carnea de vita si pui. Nicio insecta nu este, din punct de vedere statistic, mai putin sănătoasă decât carnea”, arată autorii studiului.

Unele insecte sunt atât de hrănitoare încât „carnea ar fi preferabilă unora dintre ele din punct de vedere nutrițional în caz de supra-alimentare”. Acest lucru înseamnă ca insectele ar putea deveni o solutie ideală, mult mai buna decât carnea, în situatie de subnutritie.

În plus, amenajarea unor crescătorii de insecte ar fi mai usoară si mai ieftina decât a celor de animale domestice, cu a căror carne sunt obișnuiti oamenii. În timp ce o vacă ajunge la maturitate în câtiva ani, insectelor le ajung câteva zile pana la acest stadiu, iar spațiul de stocare a lor este mult mai mic. Rămâne „doar” ca oamenii sa se obisnuiasca sa consume insecte, preferandu-le diferitelor tipuri de carne.

Scris de: Hătcăreanu Andra

Articolul precedent

Actual

VIDEO: Piesă de vară. Antonia colaborează cu Qodës, pentru ”Una Favela”

Videoclipul a fost regizat și filmat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative), plin de culoare și vibrant, susținut de styling-ul asigurat de Cristina Crăciun, make-up Claudiu Burcă și hair George Cozma, potrivit bravonet.ro. Producția video a fost realizată de Loops Production. Piesa a fost compusă de Qodës, Irina Rimes, Costel Domințeanu, versuri Irina Rimes, produsă de Qodës, Costel Domințeanu. ”Vibe-ul piesei ”Una Favela” m-a cucerit de la prima […]

today1 aprilie 2022

0%