Administrație

Lucrări finalizate la Sala de Sport din Independența

today7 octombrie 2022

Fundal

Primăria Comunei Independența din Călărași anunță finalizarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii Sală de educaţie fizică şcolară, realizat în satul Independenţa de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Începând de astăzi elevii Şcolii gimnaziale George Vâlsan din satul Independenţa vor efectua orele de educație fizică în condițiile secolului XXI. Mulțumesc din suflet tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv.”, scrie primarul Rădulescu Gabriel.

Sala de educaţie fizică şcolară este formată din sală de sport, vestiare, grupuri sanitare, spaţii tehnice. Suprafaţa construită, potrivit datelor CNI, este de aproximativ 388 mp iar cea desfăşurată de 415 mp. Regimul de înălţime este parte (cu supantă). Cvaloarea investiţiei este de 2.112.129 lei.

Sala de sport din comuna Independența este realizată în proporție de 90 % și am garanția constructorului că în maxim o lună ne va fi predată pentru a intra în circuitul didactic, copiii să își desfășoare activitatea acolo. Au fost unele probleme legate de prețul materialelor de construcție, din cauza problemelor exploziei prețurilor dar suntem în linie dreaptă și nu mai are ce să împiedice realizarea acestui obiectiv, de aceea în maxim o lună această sală de sport va fi gata“, a declarat într-un interviu pentru Canal SUD, Gabriel Rădulescu primarul comunei Independența în data de 22 septembrie.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Administrație

Din 17 octombrie se depun dosarele pentru ajutorul de încălzire

Dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire (gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri) se depun, începând cu data de 17.10.2022, la ghișeul Direcției de Asistență Socială iar dosarele pentru sistemul centralizat se depun la sediul SPCTFL Călărași (fost bloc Flora), în fiecare zi lucrătoare, între orele 08.30 - 14.00. 📍 Formularele de cerere se găsesc la ghișeele DAS, SPCTAFL și ale Primăriei municipiului Călărași. Cererea tipizată va fi […]

today7 octombrie 2022

0%