Administrație

Lucrările centrului educativ din Livada au ajuns la 45%

today14 martie 2023

Fundal

Lucrările în cadrul proiectului „𝐈̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̧𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐬̧𝐢 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐯𝐚𝐝𝐚” avansează, conform graficului, anunță primarul Marius Dulce.

Gradul de realizare este de 45% şi sunt toate premisele asigurate finalizării acestor lucrări la finele lunii noiembrie 2023, aşa cum este prevăzut în contract. Finanţat în cadrul POR 2014 – 2020, Axa Proritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică şi socială a comunităţilor defavorizate din regiunile urbane şi rurale, proiectul propune, pe de o parte construirea unei clădiri destinate utilizării publice pentru activităţi educative, culturale şi recreative în zona marginalizată Livadă iar pe de altă parte modernizarea străzii Violonist Ion Voicu, stradă secundară care asigură accesul la clădirea ce se va realiza prin proiect.

Valoarea totală a proiectului este de 2.359.425,35 lei, contribuţia UE (sumă nerambursabilă solicitată) fiind de 2.312.237 lei. Contractul de execuţie lucrări s-a semnat pe 15 martie 2022. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 8 aprilie 2022. Durată execuţie: 18 luni.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Actual

50 de copii au fost în vizită la ECOAQUA

Ieri, un grup de 50 de copii au fost în vizită la ECOAQUA S.A. În cadrul proiectului "Școala Altfel", elevii clasei pregătitoare C și cei ai clasei A I-a C - Școala Gimnazială Mircea Vodă au fost curioși să vadă cum și de unde ajunge apa în casele lor. Astfel, după ce au vizitat dispeceratul unde au fost întâmpinați de Petronel Birjaru - șef dispecer, micuții au ajuns în incinta […]

today14 martie 2023

0%