Administrație

Medicul Teodor Stoiculescu a primit titlul de “Cetățean de onoare”

today1 septembrie 2023

Fundal

Consilierii locali i-au acordat medicului specialist neurolog, Teodor Stoiculescu, titlul de “Cetățean de onoare” al municipiului Călărași, pentru cei 45 de ani de activitate în slujba comunității noastre și implicarea deosebită în tratarea și vindecarea bolilor neurologice.

👉Distincția a fost conferită la inițiativa viceprimarului Nicolae Dragu.

Potrivit Referatului de aprobare a proiectului de hotărâre adoptat, în data de 31 august 2023, de către aleșii locali, doctorul Teodor Stoiculescu s-a născut la data de 10 aprilie 1950, în municipiul Călărași.

📎În perioada anilor 1957-1964, a urmat cursurile Școlii Generale Nr. 1 Călărași. S-a înscris, în iulie 1964, la concursul de admitere al Liceului “Barbu Știrbei” (n.r. Colegiul Național “Barbu Știrbei”), unde a fost admis în primii 10 candidați, în vederea urmării cursurilor acestei instituții de învățământ. În urma examenului de Bacalaureat, din luna iunie a anului 1968, a obținut media 10. În perioada anilor de liceu, a fost unul dintre elevii de frunte, participând, an de an, la olimpiadele organizate la nivelul municipiului și județului Călărași, fiind un exemplu demn de urmat și de ceilalți elevi.

🩺Între anii 1969-1975, acesta a urmat cursurile Facultății de Medicină “Carol Davila”-Secția Militară București, obținând titlul de doctor în medicină generală.

📝În perioada studenției, în al treilea an de studiu, a publicat lucrarea “Aspecte morfologice ale endometrului în boala abortivă de origine hormonală” (1971), aceasta fiind premiată de conducerea facultății.

După ce a absolvit facultatea, în luna august a anului 1975, prin repartiție guvernamentală, a fost numit medic militar, în cadrul Garnizoanei Brăila, unde și-a desfășurat activitatea de medic neurolog pe Secția de Neurologie, îmbinând activitatea profesională cu învățământul, obținând, în anul 1985, specialitatea de medic specialist neurolog.

📃În anul 1989, a publicat lucrarea “Porfiria acută intermitentă”, care s-a bucurat de un succes deosebit în plan național.

În luna martie a anului 1991, a fost numit șeful Secției de Neurologie, pentru activitatea deosebită pe care a desfășurat-o în domeniu.

Timp de 15 ani, cât a fost șeful Secției de Neurologie, a tratat și vindecat mii de oameni, fiind apreciat atât de conducerea spitalului, cât și de autoritățile publice locale. De asemenea, s-a implicat în modernizarea secției, dar și în pregătirea profesională a personalului din subordine.

👨‍⚕️Doctorul Teodor Stoiculescu s-a pensionat, în anul 2015, dar nu a încetat să profeseze ca medic specialist, acesta desfășurându-și activitatea în cadrul S.C. Aprilia Teo S.R.L., unde tratează cetățeni aflați în suferință cu același profesionalism și devotament, fiind recunoscut ca o somitate a medicinei românești în specialitatea Neurologie.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Life

Culoarea ochilor: ce determină varietatea de nuanțe

Culoarea ochilor este rezultatul variațiilor cantității de melanină, un pigment care se găsește în partea din față a irisului ochiului. Lipsa acestui pigment are ca rezultat ochii albaștri, o parte din pigment dă verde și mult pigment dă ochii căprui. Deci, ochii căprui deschis au puțin mai puțină melanină decât ochii căprui mai închis. Ochii albaștri-verzi au o cantitate de melanină între verde și albastru, ochii alun au o cantitate […]

today1 septembrie 2023

0%