Life

Ora perfectă pentru a merge la culcare

today6 martie 2023

Fundal

Potrivit Fundaţiei pentru somn din SUA, se recomandă ca orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani să doarmă între șapte şi nouă ore pe noapte. Pe de altă parte, medicul britanic Greg Potter, specialist în somn, ritmuri circadiene, nutriție și metabolism a atras atenţia: „Unii oameni au nevoie de mai puțin de atât, aproximativ șase ore pe noapte, iar alții au nevoie de până la 10 ore de somn”, potrivit healthline.com.

Pentru a trezi, cel mai bun moment este între șapte şi nouă ore de la ora la care ai adormit. Prin urmare, dacă te-ai culcat la ora 23:00, atunci ar trebui să te trezești între şase şi opt dimineața. Un astfel de program te va ajuta să dormi suficient pentru a permite proceselor corpului să funcționeze şi pentru a te recupera bine după efortul de peste zi.

Ar fi bine să ai aceeași oră de trezire pe tot parcursul săptămânii pentru a-ţi obişnui corpul cu programul. Cercetările de la Universitatea din Hiroshima au descoperit că aceia care s-au trezit în mod regulat la o oră pe care şi-au stabilit-o dinainte au avut un somn de o calitate mai bună decât cei care nu s-au trezit în mod regulat la o oră prestabilită.

Cel mai bun moment să mergi la culcare

Fiecare adult are nevoie de minimum șapte ore și maximum nouă ore de somn. Cel mai bun mod de a afla la ce oră ar fi ideal să adormi este să decizi la ce oră te vei trezi dimineața. Dacă trebuie să te trezeşti la ora şapte dimineața, atunci ar fi ideal să începi să te pregăteşti de culcare pe la ora 22.00-23.00, potrivit healthline.com.

Scopul tău ar trebui să fie, în general, să-ți aliniezi oportunitatea de somn cu momentul în care corpul tău tânjește la somn. Nu ar trebui să te forțezi să mergi în pat dacă nu ţi-e somn și nu ar trebui să faci lucruri care provoacă o întârziere decât după ce începi să simți o dorință puternică de a dormi”, a explicat medicul şi cercetătorul britanic Greg Potter. Aşadar, este important să-ți asculți corpul când vrei să-ţi stabileşti cel mai bun moment pentru tine pentru a dormi și a te trezi.

Încearcă să mergi la culcare înainte de miezul nopții!

Cercetătorii au sugerat că este mai bine să adormi înainte de miezul nopții pentru a te menţine sănătos. „Oamenii care adorm între orele 22:00 și 23:00 au un risc mai mic de boli cardiovasculare și de accident vascular cerebral”, a subliniat Sammy Margo, fizioterapeut autorizat specializat în somn. Mai mult, cercetătorii afiliați la Universitatea din Oxford au analizat 88.000 de persoane cu vârsta între 43 și 74 de ani de-a lungul a șase ani. Au descoperit că puțin peste 3000 dintre ei au dezvoltat boli cardiace și circulatorii, iar apariția bolilor a fost mai frecventă în rândul celor care adormeau după miezul nopții. Pe de altă parte, au fost mai puțin frecvente la cei care obişnuiau să meargă la culcare între orele 22:00 la 22:59.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Life

Concertul Motomami al Rosalíei, recreat de un YouTuber din Peru

Este întotdeauna o dezamăgire când un artist sare peste orașul tău în timpul turneului. Așa a fost cazul Peru, care a ratat concertul Rosalíei din turneul „Motomami”. Cu toate acestea, orașul Lima a decis să ia problema în propriile mâini, creând propria sa variantă a spectacolului pentru o mulțime de spectatori dornici de concerte. Liderul din spatele tributului este YouTuberul peruan iOA, care, într-o postare pe Instagram, a spus că […]

today6 martie 2023

0%