AYHAN EMILIANOF este actorul principal al episodului 3 din noul sezon de povești cu și despre oameni care fac ca locul în care trăim să aibă un sens!
A transformat disciplina sportivă într-un stil de viață, iar pasiunea într-un imperiu construit, pas cu pas, în România și Elveția.
Născut în Slobozia, Ayhan, iubitor de basket de mic copil, a debutat în Liga Națională la Farul Constanța, pe când avea doar 18 ani, după ce și-a început drumul sportiv la clasa a VIII-a, la CSM Royal Călărași.
Absolvent al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București, firesc a venit și funcția de antrenor. JUNIORI. Ayhan a pregătit generații de tineri jucători la BC Steaua București, iar în 2017 a preluat poziția de Director Sportiv al clubului, lucrând alături de o legendă a baschetului românesc, Costel Cernat.
Un an mai târziu, a fondat Elite Basketball Group România, iar în 2019 și-a continuat visul peste graniță, în Elveția, unde a antrenat în Liga Națională Feminină la Baden Basket – echipă cu care a câștigat Cupa Federației de Nord-Est.
Tot în 2019, a pus bazele Elite Basketball Group Elveția, iar mai târziu, în 2021, a lansat Ayhan Emilianof Basketball Academy, AEBA, o academie care astăzi inspiră și formează tineri sportivi în șapte orașe din România și două în Elveția.
Povestea lui se scrie și dincolo de sport, în antreprenoriat, unde și-a descoperit o altă pasiune pentru marketing și consultanță în afaceri, pe tărâm elvețian, colaborând cu numeroase companii pentru dezvoltare, strategie și performanță, exact așa cum a făcut-o toată viața, pe terenul de baschet.
Doar 30 de ani și este un exemplu de ambiție, echilibru și viziune.
În acest episod ai povestea unui om care a știut să transforme experiența din sport în lecții de leadership și dezvoltare.
🎧🎙 Fă-ți timp și ia-ți încă o porție de poveste. Pentru că toți cumpărăm povestea, nu?