Administrație

Primăria Călărași vrea credit pentru refinanțarea unui împrumut

today8 iulie 2022

Fundal

Consilierii locali au aprobat, în ședința de ieri, 7 iulie a.c., proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 38.756.227,26 de lei. Această contractare este necesară pentru refinanțarea datoriei publice locale aferentă contractului de credit din data de 3 mai 2019, încheiat cu CEC Bank, în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr 134/2018 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 41.572.000 de lei. Edilul Marius Dulce, a afirmat, în cadrul ședinței, că această refinanțare reprezintă o soluție favorabilă pentru Primăria Călărași, astfel că instituția ar plăti mai puțini bani la împrumutul contractat, potrivit canalsud.ro.

Umărim o diminuare a costurilor efective pentru împrumut și asta am obținut”, a punctat Marius Dulce.

Directoarea economică din cadrul primăriei, Valentina Nae, a subliniat faptul că se impune refinanțarea creditului de la CEC Bank, deoarece dobânda este foarte mare. Potrivit acesteia, în urmă cu trei săptămâni, la Primăria Călărași, reprezentanți ai altei bănci au prezentat o ofertă cu marja de 1,80%, față de 2,75%, cu cât este contractat creditul de la CEC Bank, pentru care insituția călărășeană plătește o dobândă de peste 8%. Valentina Nae spune că, în perioada următoare, se vor solicita oferte tuturor băncilor de pe piață, pentru refinanțarea acestui credit de la CEC, pentru a mai fi diminuată dobânda.

Acum doi ani, când s-a propus contractarea acestui credit, în urma licitației efectuate, s-a prezentat doar CEC Bank și s-a contractat acest împrumut cu ROBOR la 3M plus 2,75% marja fixă. Această marjă este destul de mare, ținând cont că la ultimul credit pe care noi l-am contractat la BCR avem o marjă de 1,99%. Acum trei săptămâni, s-a prezentat o bancă și a adus o ofertă cu marja de 1,80%, față de 2,75%, cu cât este contractat, la ora actuală, creditul de la CEC, pentru care noi plătim o dobândă de peste 8%, care însumează 227 de mii pe lună. În urma calculelor făcute, vom avea o economie de aproape 100.000 pe an. Se impune, așadar, refinanțarea acestui credit cu o dobândă, categoric, sub 2%. Deci, dacă o bancă ne-a acordat 1,80%, noi așteptăm să vină și alte bănci și poate chiar o să avem sub 1,80%. După această hotărâre (n.r. Hotărârea de Consiliu Local), se vor solicita cereri de ofertă tuturor băncilor de pe piață și se va încheia, în ideea refinanțării acestui credit de la CEC cu dobânda foarte mare”, a explicat Valentina Nae.

Din creditul contractat în anul 2019, în sumă de 41.572.000 de lei, s-a tras efectiv suma de 39.298.272,40 de lei, după cum se arată în proiectul de hotărâre menționat anterior.

Împrumutul este necesar pentru realizarea unor investiții publice de interes local.

Scris de: Hătcăreanu Andra

Articolul precedent

Life

Oamenii care citesc trăiesc mai mult decât cei care nu citesc, spun cercetătorii

Beneficiile lecturii nu trebuie subestimate, chiar și atunci când vine vorba de a trăi o viață mai lungă. Un nou studiu descoperă că cititul aduce câștiguri care cresc longevitatea. Cercetătorii de la Universitatea Yale au întrebat 3.635 de participanți în vârstă de peste 50 de ani despre obiceiurile lor de lectură. Din aceste date, ei i-au împărțit în 3 grupuri: necititori, oameni care citesc mai puțin de 3,5 ore pe […]

today7 iulie 2022

0%