Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dragoș Vodă, din județul Călărași, cu rezultate deosebite la învățătură, au fost premiați, în cadrul festivității de încheiere a anului școlar 2021-2022, care a avut loc astăzi, 10 iunie. Primăria Dragoș Vodă a oferit, în premieră, biciclete și trotinete unui număr de 55 de elevi merituoși, potrivit canalsud.ro.
Edilul comunei, Ion Radu Aurel, a declarat, pentru Canal SUD, că își dorește ca această premiere specială să devină o tradiție. De la anul, primarul vrea să ofere școlarilor laptopuri și tablete.
“Sunt onorat să fiu, astăzi, aici, cu întregul colectiv al Școlii Gimnaziale Dragoș Vodă și vreau să mulțumesc Consiliului Local și colegilor din primărie, pentru că ne-au sprijinit să găsim resurse astfel încât, anul acesta, cei mai buni elevi, prin munca și meritul lor, să fie răsplătiți. Am achiziționat 55 de trotinete și biciclete. Acestea au costat aproximativ 18.000 de lei. Aș vrea să continuăm acest lucru, să avem mai mulți copii și să diversificăm și premiile. Ne gândim, pentru anul următor, să le oferim laptopuri, tablete și biciclete. Sunt mândru de ei, sunt fericit că avem atâția copii frumoși și merituoși și le doresc multă sănătate, vacanță plăcută și la anul le promit că această festivitate o vom ține în școala cea nouă”, a subliniat primarul comunei Dragoș Vodă, Ion Radu Aurel.
Directorul Școlii Dragoș Vodă, Lucian Trică, a mulțumit primarului și viceprimarului localității, dar și Consiliului Local, pentru premiile oferite elevilor.
“Astăzi au fost premiați 55 de elevi, de către Primăria Dragoș Vodă, cu premii speciale. Cei de nivel primar au primit câte o trotinetă, iar cei de nivel gimnazial, câte o bicicletă. Au fost premiați elevii care au avut calificativul ‘foarte bine’ pe linie și media 10 pe linie. Vreau să mulțumesc domnului primar, Ion Radu Aurel, domnului viceprimar, Adrian Drăghici și Consiliului Local Dragoș Vodă, pentru efortul pe care l-au făcut în premieră, anul acesta. E o surpriză deosebită pentru noi și sperăm ca și pe viitor să se întâmple la fel. Copiii sunt foarte încântați de aceste premii. Le doresc elevilor vacanță liniștitoare, relaxantă și să ne vedem cu bine, la toamnă”, a punctat conducerea instituției de învățământ.