Administrație

Primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, un edil cu 5 mandate la activ

today19 mai 2022

Fundal

Ca să reușești să rămâi la conducerea unei comune trebuie să fii un primar care reușește în primul rând să câștige încrederea alegătorilor. Într-un interviu oferit pentru Canal Sud primarul comunei Nana din Județul Călărași Gheorghe Dobre, vorbește despre cum a reușit acest lucru.

Mi-ati pus o întrebare sensibilă, din punctul meu de vedere nu am putut să plec de la Nana chiar dacă am avut servicii foarte bune. Am lucrat la Inspectoratul pentru Protecția Plantelor la Călărași, mi s-a oferit si casă și tot ce se oferea pe timpul acela. Oamenii mă cunosc foarte bine.

Trebuie să recunosc că nu mi-a fost ușor, dar asta nu a înseamnat că nu știu ce am de făcut. Am fost ales în această funcție, una pentru ca mi-am dorit, apoi pentru că era cazul, fusesem primar în 1990-1991, știam cu ce se mănâncă funcția aceasta, atunci m-am retras pentru că era o problemă, trebuia să aleg după părerea mea familia sau funcția și atunci am ales familia. După care am zis că dacă tot au mers lucrurile foarte greu, am avut discuții cu fostul primar și mi-a spus clar, după ce am câștigat, că i-a fost frică să facă proiecte.

Sunt de părere că atât timp cât nu îmi permit să fac lucruri greșite și îmi văd de treaba mea, lucrurile vor merge bine. Am tratat lucrurile destul de clar așa cum le tratez la mine în gospodărie la fel de serios. Activitatea mea de la Protecția plantelor și după aceea la Nutricom Oltenița ca inginer în achiziții și nu numai m-a făcut să cunosc o mulțime de compartimente din fiecare institu.ie. Dar pentru a face treburile să funcționeze, trebuie să te zbați, să te bați cu toată lumea care nu te înțelege și trebuie să faci în așa fel să găsesti înțelegere”.

Scris de: Radio Voces Campi

Articolul precedent

Life

INNA a dezvăluit cum se menține în formă

INNA este printre cele mai cunoscute artiste din România, care se bucură însă de un succes internațional răsunător. Cântăreațaa dat lovitura în urmă cu mai mulți ani pe piața muzicală din afară, iar piesele ei au ajuns în topurile din întreaga lume. Cu o voce aparte și un look perfect, INNA a cucerit inimile fanilor de la primele sale apariții. Cum se menține INNA în formă Vedeta are un program […]

today19 mai 2022

0%