Știința descoperă de ce unii oameni sunt motivați să reușească în viață, iar alții nu

Sunt dimineți în care te uiți peste lista cu lucruri de făcut și continui să te uiți în gol la ea? În loc să te apuci de treabă, îți tot verifici căsuța de e-mail, fluxul de știri și bei o ceașcă de cafea. Apoi observi vasele murdare din bucătărie.

Curăță vasele, dar sunt și haine așezate pe scaun de aseară, așa că le agăți repede. Următorul lucru pe care îl afli este că tocmai ți-ai pierdut două ore din dimineață.

Știința a descoperit că sursa motivației provine din partea creierului cunoscută sub numele de nucleus accumbens. Este în secțiunea mică în care neurotransmițătorii trimit mesaje chimice către restul corpului. Acești neurotransmițători sunt cei care ne mențin atenți, concentrați și acea parte a creierului influențează lucruri precum finalizarea unui proiect sau mersul la sală.

Dopamina este unul dintre semnalele chimice care transmite informații de la un neuron la altul. Când dopamina este eliberată din primul neuron, aceasta plutește între spațiul gol (sinapsa) dintre primul și al doilea neuron. Pe măsură ce se mișcă între neuroni, se lovește de diverși receptori.

„Dopamina ajută la depășirea ceea ce oamenii de știință numesc distanță psihologică”, explică John Salamone, Ph.D., șeful Diviziei de neuroștiință comportamentală de la Universitatea din Connecticut. „Să spunem că stai acasă pe canapea în pijamale, crezând că ar trebui să faci sport, de exemplu. Dopamina este ceea ce îți permite să iei decizia de a fi activ.”

Dar, aici lucrurile se pot complica. Când vine vorba de motivație, dopamina trebuie să ia calea mezolimbică. Aceasta este în esență de la mijlocul creierului până la cortexul cerebral. Fără a deveni prea științific, acest proces pare a fi cea mai plină de satisfacții din creier.

Asta pentru că în timpul acestei călătorii, una dintre cele mai importante opriri este nucleul accumbens. Când există un surplus de dopamină în acest spațiu, acesta declanșează feedback pentru prezicerea recompenselor.

Cu alte cuvinte, atunci când creierul tău recunoaște că ceva important este să scadă și este o mișcare bună pentru tine, dopamina începe să intre.

Deoarece dopamina este eliberată înainte de a primi vreodată o recompensă, adevărata sarcină este să ne încurajăm să acționăm. Ne motivează să realizăm, evitând în același timp ceva rău.

Ceea ce este interesant este că atunci când ne gândim la dopamină, o asociem cu plăcerea. Cu toate acestea, s-a descoperit că dopamina crește și în momentele de stres, durere sau pierdere.

Pentru a verifica acest fenomen, o echipă de oameni de știință de la Vanderbilt a efectuat un studiu de imagistică a creierului care a comparat creierul celor motivați ți celor nemotivați

Echipa a constatat că cei motivați au avut niveluri mai mari de dopamină în porțiunile de recompensă și motivație ale creierului – care este striatul și cortexul prefrontal ventromedial.

„Leneșii” aveau un nivel mai ridicat de dopamină în partea creierului care este asociată cu emoții și riscuri.

„Studiile anterioare la șobolani au arătat că dopamina este crucială pentru motivarea recompensei”, a spus dr. Michael Treadway. „Dar acest studiu oferă noi informații despre modul în care dopamina determină diferențele individuale în comportamentul oamenilor care caută recompense.”