Bărbatul, identificat doar ca Jonathan M, a depășit cu mult regulile naționale olandeze, conform cărora donatorilor li se permite să fie tată pentru maximum 25 de copii, cu 12 mame. Tată a cel puțin 550 de copii i s-a interzis să mai doneze spermă după ce i-a „mințit în mod deliberat” pe potențialii părinți. Donatorul, identificat doar ca Jonathan M în conformitate cu regulile olandeze de confidențialitate, a furnizat spermă mai multor clinici olandeze de fertilitate, o unitate din Danemarca și persoane pe care le-a întâlnit prin reclame și forumuri online, potrivit Tribunalului Districtual de la Haga.
Avocatul său a spus că acesta a vrut să ajute persoanele care altfel nu ar puteau rămâne însărcinate. Însă judecătorul care a audiat dosarul civil a spus că donatorul „a mințit în mod deliberat în acest sens pentru a-i convinge pe părinți să-l ia drept donator”, potrivit unui comunicat al instanței. Instanța a adăugat că părinții copiilor se confruntă acum cu faptul că acestia fac parte dintr-o rețea uriașă de rudenie, cu sute de frați vitregi, pe care nu i-au ales”. Acest lucru „are sau ar putea avea consecințe psihosociale negative pentru copii”, spune instanța.