Life

The Motans a lansat al treilea album

today16 mai 2022

Fundal

The Motans a avut o săptămână de hype, între lansarea celui de-al treilea album din cariera şi apariţia sa ca jurat şi mentor la „One True Singer”, potrivit infomusic.ro. Ambele lucruri s-au petrecut pe 13 mai, un vineri 13 care nu l-a speriat pe Denis Roabeş.

Solistul trupei The Motans ne propune o nouă călătorie în angoasele şi sufletul său, odată cu lansarea albumului „Great Expectations”. Noul LP este promovat cu single-ul „Tot Ce Contează”, care a cucerit fanii prin beat-ul ritmat şi chitara electrică care îi dă îndrăzneală. „Bricheta e pentru ţigări şi trecut” e un vers pe care o să îl tot auzim în vara lui 2022 şi dincolo de ea. Versurile sunt despre un om încercat de viaţă şi care preferă să păstreze o parte din el mereu ascunsă, chiar şi faţă de persoana dragă. Celei dragi i se cere şi o complicitate în „tot ce urmează”.

Într-o postare publicată pe Facebook Denis Roabeş a spus următoarele despre noul său disc:

Great Expectations. Pentru că mereu avem aşteptări cu toţii. Aşteptările oamenilor în ceea ce mă priveşte sunt legate desigur de muzică. Când mai lansez o piesă nouă? Când mai lansez o piesă că la început? Eu vreau să merg peste aşteptări. Azi, cel de-al treilea album. Piese ca la început nu vor mai fi niciodată, eu sunt muzica mea, iar aceasta va suna azi aşa cum sunt şi cum mă simt azi.

The Motans a mai lansat în 2022 piesa „Supererou”, dar şi colaborarea cu INNA „Tare”. A colaborat şi cu Nane pe „03:00 AM”, iar anul l-a început cu single-ul „Toate Drumurile”, o piesă despre iubire. Proiectul muzical al lui Denis Roabeş se năştea în 2015, dar pare că îl ştim de o vecie. Artistul are 32 de ani, provine din Republica Moldova şi îşi lansa albumul de debut, „My Gorgeous Drama Queens” în 2018.

Scris de: Hătcăreanu Andra

Articolul precedent

Life

Billboard Music Awards 2022: Lista câștigătorilor

Premiile Billboard Music Awards au revenit în Las Vegas pentru ediția din 2022, oferind o seară plină de stele pentru a celebra cei mai de top artiști ai muzicii. Înainte de ceremonia de premiere, Billboard a anunțat câștigătorii serii, printre care se numără Drake, care a luat acasă cinci premii la categoria artist de top, artist masculin, artist rap, artist rap masculin și album rap. Olivia Rodrigo a luat acasă […]

today16 mai 2022

0%