Pe 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, considerat zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transpus mai apoi într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Potrivit unor legende populare, Dragobete numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”, nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
Cum se sărbătorea în trecut ziua de Dragobete? Tradiții și obiceiuri la români
Pe vremuri în anumite zone ale țării, în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie populare, obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii.
Mai apoi, culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Iar dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi.
Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei. Tinerii care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Se credea că ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră.
Dacă în ziua de Dragobete, vremea era mohorâtă, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă să sărbătorească Dragobetele, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri.
Sursă foto: pinklove.ro
