În timp ce unele persoane preferă relațiile scurte și posibilitatea de a avea mai multe experiențe amoroase, altele sunt adeptele relațiilor pe termen lung. Iată o listă cu zodiile care au cele mai mari șanse să fie implicate în relații serioase și de lungă durată, potrivit bestlife.com.
Balanță
Balanțele se dedică unei relații și fac multe eforturi pentru ca aceasta să funcționeze cât mai mult timp. Știu cum anume să mențină romantismul în cuplu și au compasiune pentru cei din jurul lor. Sunt înțelegătoare, au un farmec aparte și spun deschis ceea ce simt, iar pentru asta sunt apreciate. Simt că au nevoie lângă ele de o persoană empatică, sensibilă și sigură pe emoțiile pe care le are.
Scorpion
Scorpionii sunt pregătiți să facă față tuturor provocărilor dintr-o relație sentimentală și să ia ca atare toate urcușurile și coborâșurile. Sunt conștienți de faptul că vor mai apărea și conflicte, tensiuni, probleme, dar se consideră suficient de maturi din punct de vedere emoțional pentru a trece peste. Așa că, își doresc să găsească pe cineva care e interesat de o relație serioasă.
Taur
Pentru Tauri, stabilitatea joacă un rol foarte important într-o relație. Sunt siguri pe sentimentele lor și le exprimă fără să stea gânduri. Se așteaptă să cunoască o persoană care să îi înțeleagă și alături de care să formeze o echipă, atât în plan personal, cât și profesional. Nu se grăbesc și consideră că lucrurile se întâmplă la momentul potrivit.
Rac
Racii tratează cu foarte mare seriozitate o relație și nu se joacă cu sentimentele cuiva. Au capacitatea de a comunica eficient și nu vor să piardă timpul lângă o persoană cu care nu împărtășesc aceleași valori. Își dau seama foarte ușor atunci când o relație e sortită eșecului și când alta poate fi de lungă durată. Se gândesc la ideea de căsătorie și de a-și întemeia într-o zi o familie.
Capricorn
Capricornii spun încă de la primele întâlniri care sunt intențiile lor. Nu lasă loc de interpretări și preferă să fie sinceri cu privire la așteptările lor. Sunt foarte precauți și preferă să fie atenți cu timpul lor, din acest motiv nu se grăbesc înainte de a face un pas important în viața lor amoroasă. Vor să analizeze toate variantele, dar scopul lor este acela de a avea o relație pe termen lung.